foaier urban

f o l d i n g concept
Imaginea pe care o avem cand ne referim la pliu, garantata de lumea imaginativa si dedusa de catre G. Deleuze si F. Guattari – cativa din cei a caror carti poarta acelasi nume – este extrem de sugestiva. Una dintre cele mai interesante implicatii ale ei o reprezinta dificultatea de a ne evidentia si situa clar în spatiu. Spatiile trec dinspre interior spre exterior, punand în deruda conceptul de limita si, desigur, cel de permanenta. Compozitia (punerea fiecarei parti la locul ei) realizeaza modele, formand uniunea improbabila de programe (statistic) si un nou concept de suport. Aceste artificii ale spatiului propun noi mecanisme cu proiecte. Însa, cel mai interesant aspect al pliului îl reprezinta descoperirea spatiului de relatie si interconectare la nivelul unor organizatii noi si schimbului social.
Plierea este o metoda prin care cladirile apar din aranjarea pamantului, materialelor si spatiilor într-o aumita forma. Sustinuta de o generatie de arhitecti, care au fost instruiti de persoane precum Peter Eisenman si care au citit lucrarea lui Gilles Deleuze “Leibniz, sau, Plierea”, aceasta metoda se vrea a înlocui experienta învechita de a crea spatii separate ce se îndeparteaza de restul realitatii si care reorganizeaza legile gravitatii. Plierea este de asemenea posibila datorita plasticitatii materialelor moderne, iar astfel, dateaza înca de la primele experimente cu beton de la începutul secolului XX. Plierea a devenit mult mai usor de realizat si mai populara datorita folosirii calculatoarelor, a plasticelor si a combinatiilor de materiale în procesul de construire a cladirilor. Prin acest lucru, rezultatele formale a gandirii mecanizate (din domeniul teoriei) se intersecteaza cu traditia romantica a crearii de forme, care este intuitiva si anti-ierarhica.
O pliere, reprezinta un peisaj, o ondulatie, o deformare a straturilor din compozitie, pozitionate aleatoriu.
Cand vorbim despre plieri, desfaceri si replieri, ne referim la structuri ce pot fi dinamice. Traiectorii A-scalare între structuri si organizatii, aparaturi si orase, scenarii si proiecte, care se refera la geometrii revolutionare (formatiuni rizomatice, deschideri si ridicaturi, aglomerari, împletituri si înfasurari, fluctuatii, apropieri si îndepartari).
Pliurile sunt deschise (des, partiale) geometrii în care înglobarea si fragmentarea respecta parametrii ce sunt asemanatori atat deciziilor diagramatice – logicii – cat si dezvoltarii evolutionare. Ele încearca sa genereze configuratii complexe prin coduri initiale elementare.
Pliurile sunt structuri dinamice, dezvoltate mai mult sau mai putin secvential, care prin alaturare sau îndepartare, actiune si interactiune, variatie si înlocuire, expansiune si extensie – interna sau externa – printr-o actiune de pliere, desfacere sau repliere, favorizand dezvoltari variabile si modificari virtuale de forma în evolutii combinate si combinatorice care sunt permanent deschise – sunt virtual incomplete.
Trebuie sa lucram la plierile spatiului modern. Planul liber constituie instrumentul de control asupra spatiului modern.
Abandonarea unui sistem constructiv a carui structura defineste un anumit spatiu, timp si închidere, a produs descoperirea unui nou loc abstract, fondat pe o structura reticulara. Aceasta descoperire nu a fost modificata iar noi continuam sa lucram în cadrul stilului international. Fara îndoiala, exista momente în care ne apropiem de limite, cand punem spatiul modern în tensiune. Spatiul nostru este spatiul pliat al modernului. Operam în idea desfacerii planului liber. Pliul separa si uneste deopotriva interiorul si exteriorul.

[sursa: metapolis]